Introducere in XML (eXtensible Markup Language)

Elementele sunt blocurile de baza ale unui document XML. Pot fi folosite atat pentru a retine informatii, cat si pentru definirea structurii. Un element incepe cu un tag de start si se termina cu corespunzatorul tag de sfarsit:

<nume_tag> ........ </nume_tag>

	tagul de start
	tagul de sfarsit

Un element poate fi vid, adica nu contine nimic. Sintaxa pentru un element vid este urmatoarea:

<nume_tag/>

<Student>Popescu</STUDENT>

<StudenT>Popescu</student>

Elementele sunt utilizate nu numai pentru a retine informatii, ele se utilizeaza si pentru a defini structura documentului:

<?xml version="1.0"?>
<BIBLIOTECA>
    <CARTE>
        <TITLU>XML Bible</TITLU>
        <AUTOR>Elliotte Rusty Harold</AUTOR>
        <EDITURA>IDG Books Worldwide</EDITURA>
        <AN_APARITIE>2002</AN_APARITIE>
    </CARTE>
</BIBLIOTECA>          

In acest exemplu, observam ca elementele <TITLU>, <AUTOR>, <EDITURA>, <AN_APARITIE> contin informatii, in timp ce elementele <BIBLIOTECA>, <CARTE> sunt folosite doar pentru a defini structura datelor. Prin folosirea lor, datele sunt mai bine organizate, facilitand eventualele operatii de cautare, afisare sau sortare a datelor.

Atributele au rolul de a descrie elementele. Putem face o analogie intre atribute – care descriu elemente si adjective – care descriu substantive.

Atributele in XML sunt aceleasi cu atributele din HTML. De exemplu, un atribut al elementului <table> ar fi align="center". Atributele sunt localizate in tag-ul de start al unui element, imediat dupa numele elementului, (acum este evident de ce nu pot apare spatii albe in numele unui element), sunt urmate de semnul ‘=’, care este urmat de valoare atributului intre ghilimele. Daca valoarea unui atribut nu este intre ghilimele va fi semnalata eroare de catre analizorul XML, la fel ca si in cazul in care pentru un atribut nu ar apare si valoarea acestuia.

Astfel, sintaxa generala este urmatoarea:

<nume_tag numeAtribut1="valoare1" ... numeAtributN="valoareN"> . . . </nume_tag>

Pentru un element pot exista oricate atribute, atat timp cat sunt declarate corect.

Exemplu:

<?xml version="1.0"?>
<BIBLIOTECA>
    <CARTE cota="12345">
        <TITLU>XML Bible</TITLU>
        <AUTOR>Elliotte Rusty Harold</AUTOR>
        <EDITURA> IDG Books Worldwide</EDITURA>
        <AN_APARITIE>2002</AN_APARITIE>
    </CARTE>
</BIBLIOTECA>         

Comentariile sunt secevente de caractere ce pot aparea oriunde in document in afara altor marcaje ce sunt utilizate pentru a descrie anumite detalii legate de continutul si structura documentului programatorului. Ele nu fac parte din datele caracter ale documentului; un procesor XML poate, dar nu este nevoie, sa dea un acces aplicatiilor la comentarii.

Un comentariu incepe cu secventa <!-- si se incheie cu -->.

<!-- comentariu -->

Comentariile pot fi oricat de lungi, nu exista limite in ceea ce priveste lungimea lor. De asemenea, un cometariu nu poate sa contina secventa de caractere --.

Exemplu:

<?xml version="1.0"?>
<!-- Documentul retine cartile dintr-o biblioteca -->
<BIBLIOTECA>
    <CARTE cota="12345">
        <!--  titlul cartii -->
        <TITLU>XML Bible</TITLU> 
        <!-- Autorul Cartii -->
        <AUTOR>Elliotte Rusty Harold</AUTOR>
        <!-- Editura in care a aparut cartea -->
        <EDITURA> IDG Books Worldwide</EDITURA>
        <!-- Anul de aparitie a cartii -->
        <AN_APARITIE>2002</AN_APARITIE>
    </CARTE>
</BIBLIOTECA>

Referintele la entitati sunt de fapt pointeri catre entitati. În XML, entitatile sunt unitati de text, unde o unitate poate fi orice, de la un singur caracter la un intreg document sau chiar o referinta la un alt document.

Sintaxa referintelor la entitati este:

&nume_entitate;

‘&’, urmat de numele entitatii, urmat de ‘;’

Una dintre cele mai frecvente utilizari ale referintelor la entitati este atunci cand se doreste folosirea unor caractere care ar duce la aparitia unor confuzii pentru analizorul XML si deci care nu ar trebui sa apara in forma lor normala in text. În acest caz exista cinci entitati predefinite in XML:

În momentul in care analizorul XML intalneste referinta la o entitate in document, el o va substitui cu datele pe care aceasta le refera si va returna documentul cu inlocuirile facute.

Exemplu:

<TITLE>Tom &amp; Jerry</TITLE>

dupa analizarea textului de catre analizorul XML, va rezulta:

Tom & Jerry

O alta utilizare frecventa a referintelor la entitati este in cazul in care avem in documentul XML fragmente de text care se repeta. Pentru a nu scrie aceste parti de text de mai multe ori vom defini o entitate care va avea ca valoare acea parte de text si de fiecare data cand fragmentul respectiv apare in document vom folosi referinta la entitate.

Prin folosirea referintelor la entitati se vor obtine documente mai scurte si se va scurta timpul de redactare.

Instructiunile de prelucrare sunt un tip special de marcaj care contin informatii despre anumite aplicatii ce urmeaza a fi executate. Sintaxa generala a unei instructiuni de procesare ar fi urmatoarea:

<?aplicatie instructiune="valoare" ?>

Încep cu <?, urmat de numele aplicatiei si de specificarea unor elemente ce tin de acea aplicatie si se incheie cu ?>. Numele aplicatiei trebuie sa fie diferit de xml sau XML, sau alte moduri de scriere a acestui cuvant, deoarece cuvintele de acest tip sunt rezervate, urmand a fi standardizate intr-o versiune ulterioara.

Sectiunile CDATA sunt utilizate pentru a include blocuri de text continand caractere care altfel ar fi recunoscute ca marcaje. Sectiunile CDATA incep cu sirul <![CDATA[ si se termina cu sirul ]]>.

Sectiunile CDATA sunt folosite in general atunci cand dorim ca datele incluse in interiorul lor sa nu fie interpretate de catre analizor, ci sa fie considerate date caracter. Astfel de situatii se intalnesc cand dorim sa includem caractere ca ‘<’, ‘>’, ‘&’ etc. care ar putea crea confuzii analizorului XML si folosirea lor ar putea duce chiar la generarea de erori sau cand dorim sa includem marcaje care sa fie considerate drept date caracter si sa fie expuse utilizatorului ca atare. Spre exemplificare, consideram un fragment de document XML care contine informatii despre cum se poate crea un tabel in HTML:

<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
<exemplu>
Un exemplu de creare a unui tabel in HTML:
 <![CDATA[
        <table align=”center”>
                <tr>
                    <td>Coloana 1</td>
                    <td>Coloana 2</td>
                </tr>
        </table>
]]>;
</exemplu>         

Folosind sectiunea CDATA, analizorul va ignora continutul acesteia si datele vor fi expuse utilizatorului exact in forma in care sunt, si datele nu vor fi interpretate drept marcaje, ci drept date caracter.

O restrictie de sintaxa este faptul ca in interiorul sectiunilor CDATA nu poate sa apara sirul ']]'. Înca un lucru de retinut este ca sectiunile CDATA nu pot fi incluse unele in altele.

Declaratia tipului de document este un marcaj special ce poate fi inclus in documentele XML cu rolul de a specifica existenta si locatia definitiei tipului de document (DTD –Document Type Definition). Trebuie sa retinem ca declaratia tipului de document si definitia tipului de document sunt notiuni diferite.

DTD-ul este un set de reguli care definesc structura unui document XML, spre deosebire de declaratia tipului de document care are rolul de a “spune” analizorului ce DTD trebuie sa foloseasca pentru verificare si validare.

Sintaxa declaratiei tipului de document difera in functie de tipul DTD-ului: intern sau extern. Considerand ca avem un document XML numit doc.xml, modul de asociere dintre structura sa si setul de reguli specificate in reguli.dtd este inserand in documentul XML, imediat dupa declaratia XML, urmatoarea declaratie a tipului de document:

<!DOCTYPE root SYSTEM "reguli.dtd">

unde ‘root’ este elementul radacina al documentului XML, iar ‘reguli.dtd’ este numele DTD-ului asociat documentului.

În cazul in care DTD-ul este intern, declaratia tipului de document va avea urmatoarea forma:

<!DOCTYPE element_radacina [
<!-- Setul de reguli-->
]>